Situl Natura 2000 ROSPA0071 Lunca Siretului Inferior

 

A fost declarat prima data prin Hotărârea Guvernului României nr. 1284/2007 privind declararea ariilor naturale de protecție avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, cu modificări și completări prin Hotărârea Guvernului României nr. 971/2011 și are o suprafață de 37479.50 ha.

 

Este o zonă de subsidență cu altitudini reduse (aprox.5m). Se întâlnesc păduri de luncă. Flora de luncă joasă inundabilă este intens reprezentată de asociații vegetale specifice din genurile Pragmites, Thypha, Nimphoides, Scirpus și altele. Este o zonă aflată în calea migrației numeroaselor specii de păsări acvatice: ardeide (Ardeola ralloides, Egretta garzetta, Egreta alba, Ardea purpurea), threskiornithide (Plegadis falcinellus, Platalea leucorodia), anatide (Cygnus olor, Anser anser, Anas querquedula, Anas clypeata, Aythya ferina, Aythya nyroca), ralide (Gallinula chloropus, Fulica atra), charidriiforme (Himantopus himantopus, Recurvirostra avosetta, Vanellus vanellus, Limosa limosa, Tringa totanus, Tringa ochropus), laride (Larus ridibundus), sternide (Sterna hirundo, Chlidonias hybridus), hirundinide (Riparia riparia, Hirundo rustica), sylviide (Acrocephalus sp.) s.a.

 

Lunca Siretului Inferior se întinde pe raza județelor Galați, Brăila, Vrancea. Arii naturale protejate de interes național, din județul Galați, incluse în Lunca Siretului Inferior: Balta Potcoava și Balta Tălăbasca. Genetic, Balta Potcoava este un lac de curs părăsit al Siretului (sau de meandru). Nu a putut fi desecat în urma acțiunii de îndiguirea luncii Siretului inferior, datorită suprafeței si adâncimii mai mare si datorită legăturii strânse cu stratul de apă freatică. Între balta Potcoava si râul Siret se află păduri de luncă.

 

Situl ROSPA0071 se suprapune cu următoarele arii naturale protejate:

ROSCI0072 Dunele de Nisip de la Hanul Conachi

ROSCI0162 Lunca Siretului Inferior

Rezervația Naturală Lunca Siretului cu cele două trupuri, Pădurea Neagră și Pădurea Dumbrăvița

Rezervația Naturală Balta Potcoava

Rezervația Naturală Balta Tălăbasca

Rezervația Naturală Dunele de Nisip de la Hanul Conachi

Rezervația Naturală Pădurea Merișor-Cotul Zătuanului

 

Situl Natura 2000 ROSCI0072 Dunele de Nisip de la Hanul Conachi

 

A fost declarat prima dată prin Ordinul Ministrului Mediului și Dezvoltării Durabile nr. 1.964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, cu modificări prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 2.387/2011 și are o suprafață de 249.20 ha.

 

Rezervația Hanu Conachi este amplasată la contactul a două unități geomorfologice – câmpia Tecuciului cu câmpia Siretului inferior, pe depozite Holocene (Cuaternar) reprezentate de depozite aluviale cu stratificație încrucișată, nisipuri si loessuri; Relieful din aria rezervației se prezintă sub formă de dune, cu altitudinii variabile de origine fluviatilă și eoliană.

 

Rezervația cuprinde patru stațiuni alese după criterii tipologice:

  1. Pădure de stejar cu păducel și salcâm având un covor vegetal bine dezvoltat;
  2. Asociații de coada șoricelului și secară
  3. Pâlcuri de mesteacăn și asociații de Brometem tectori;
  4. Zona dunelor propriu-zise cu vegetație săracă cu elemente de flora arenicola.

 

Aria naturală protejată Dunele de nisip de la Hanu Conachi are o suprafață totală de 199,3 ha conform Legii nr.5/2000. Din cel 199,3 ha ale Rezervației Naturale Hanu Conachi, 17,6 ha reprezintă zonă de conservare specială, respectiv dunele de nisip, diferența de suprafață de 181,7 ha fiind ocupate de arborete artificiale.

 

Habitate sunt caracterizate de floră formată din specii care alcătuiesc păduri de foioase de Robinia pseudaccacia, Quercus pedunculiflora, Q. robur; Arbori seculari de Quercus robur și Betula pendula – relicve glaciare; Specii rare unicate în flora din România: Metopobactus rayi, Gnophosa spinosa, Zelotes Muncus, Micaria sosiabilis, Phelegra nigra; Flora arenicola rara și endemica de tip submediteranian si ponticspecifica dunelor nisipoase fluviatile: Dianthus capitatus, D. deserti, D. pallens, D. polymorphus, Polygonium arenarium, P. patulum, Secale silvestre, Holoschoenus vulgaris, Corispermum nitidum, Festuca vaginata, F. valesiaca, Salix rosmarinifolia, Nepeta ucrainica, Dicthamus albus;

 

Fauna este formată  din elemente faunistice pontice si mediteraneene, unicat in Moldova si foarte rare în România, cum este: sopârla de nisip (Eremias arguta); Fauna herpetologică reprezentată prin elemente importante sub raport zoografic si anume: Emys orbicularis, cât si Coluber jugularis caspius, a cărui limită nordică de răspândire atinge aria nisipurilor de la Hanu Conachi; A fost semnalată si prezenta altor elemente mediteraneene ca de exemplu Lacerta taurica si acarianul parazit, Leptotrombium (hypotrombium) hasei; Coleoptere rare: Hipolia parvula, Anisoplia deserticale, Anomalia dubia, Crypocephalus gamma, Crasomelia marginata; Au fost identificate, de asemenea, doua tasocenoze de aranee: din pădurea de stejar; de pe pajistile mezoxerofile si xerofile si de pe dunele de nisip.

 

Situl Natura 2000 ROSCI0162 Lunca Siretului Inferior

 

A fost declarat prima dată prin Ordinul Ministrului Mediului și Dezvoltării Durabile nr. 1.964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, cu modificări prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 2.387/2011; și are o suprafață de 24980.60 ha.

 

Situl Lunca Siretului Inferior cuprinde albia majora a râului in aval de Adjudul Vechi și Homocea, până în amonte de Municipiul Galați, la care se adaugă mici porțiuni de terasa (de ex. trupul de pădure Hanu Concachi), precum și partea inferioară a luncii unor afluenți ai Siretului (ex. Raul Trotuș, in aval de Urechești, Râmnicu Sărat, Suha, Barladel, Buzău). Situl se întinde pe teritoriul județelor Bacău (porțiunea superioară a sitului situata pe Raul Trotuș), Vrancea, Buzau, Braila si Galati. Principalele clase de habitate identificate in sit sunt: Ape dulci continentale (stătătoare, curgătoare) – 45 %; Pajiști seminaturale umede, preerii mezofile – 18%; Culturi cerealiere extensive – 5%; Alte terenuri arabile – 5 %; Păduri caducifoliate – 25 %; Alte terenuri (inclusiv zone urbane, rurale, căi de comunicație, rampe de depozitare, mine, zone industriale)- 2%. Situl este localizat preponderent în lunca inundabilă a Siretului, o luncă joasă, cu relief predominant plan, tânăr, format din depuneri aluviale. Local apar grinduri, japse, privaluri, depresiuni.

 

Altitudinea variază de la 5 m, in partea inferioara a sitului, la cca. 300 m in partea superioara a sitului, pe Raul Trotuș. Substratul geologic este reprezentat de argile, nisipuri si chiar pietrișuri in partea superioara, de vârsta cuaternara, care se prezinta sub forma de straturi suprapuse orizontal. Rețeaua hidrologică este reprezentată de Râul Siret si de afluenții acestuia. Regimul hidrologic al râului se caracterizează prin revărsări periodice, in principal in lunile februarie-martie, aprilie-iunie si noiembrie. Aceste revărsări au influență directă asupra vegetației forestiere. In zona de terasa, regimul hidrologic al râului nu influențează vegetația forestieră. Climatul variază dinspre amonte înspre aval, fiind caracteristic etajului colinar in partea superioara a sitului si stepei, in partea mijlocie si inferioara a sitului. Solurile sunt preponderent soluri aluviale (aluviosol), iar pe terase apar molisoluri (cernoziomuri).

 

Sit important pentru speciile de pești reofili, reprezentând o porțiune de râu relativ puțin afectata de activități antropice.

 

Rezervația Naturală Lunca Siretului

 

A fost declarată prin Legea nr. 5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate și are o suprafață de 388,40 ha.

 

Zona se caracterizează prin asociații vegetale specifice zăvoaielor din zona de stepă, formate din plop alb și hibrizi euroamericani, salcie, arin, salcâm și tei. În Pădurea Neagră și în Pădurea Dumbrăvița apar exemplare de Quercus sp. iar în subarboret, soc, păducel, verigariu, dracilă, curpen de pădure, măceș, salbă moale și salbă râioasă, lemn câinesc, mur, pe liziere, apare sporadic porumbarul, cătina albă și cătina roșie.

 

În ceea ce privește ornitofauna, este caracteristică cea pentru zăvoaie, speciile prezente sunt cele sedentare și cele migratoare, care sunt prezente în timpul pasajului de primăvară (dintre care unele clocitoare în zonă) și a pasajului de toamnă.

 

Din punct de vedere geologic aparține pliocenului inferior fiind format din alternanțe de nisipuri cu concrețiuni grezoase, gresii oolitice, marne nisipoase, depozite aluviale, prundișuri și pulberi slab coezive – fapt ce determină un slab conținut de schelet al solului.

 

Lunca Siretului se caracterizează din punct de vedere geomorfologic printr-un microrelief format din terase aluvionare joase, grinduri și conuri de dejecție laterală, microdepresiuni cu apă stagnantă, dintre care unele sunt brațe părăsite ale Siretului rezultate prin deplasarea albiei minore a acestuia spre răsărit. Tipul solului este definit în funcție de condițiile staționale, astfel solul prezintă un aspect mozaicat: molisoluri cernoziomice tipice, argiluvisoluri brune tipice și litice, soluri neevoluate aluviale tipice și molice (hidromorfe) și erodisoluri tipice gleizate. Aria Protejată Pădurea Dumbrăvița este străbatută de râul Putna cu un debit de 15 m³/s în acest sector, rețeaua bogată de ape freatice fiind puternic influențată de modificarea regimului hidrologic a apelor de suprafață. Temperatura medie multianuală este de 10,5 °C iar media precipitațiilor a scăzut la 482,21 mm/an.

 

Rezervația Naturală Balta Potcoava

 

A fost declarată prin Legea nr. 5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a III-a – zone protejate și are o suprafață de 49,00 ha.

 

Rezervația Naturală Balta Tălăbasca

 

A fost declarată prin Legea nr. 5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a III-a – zone protejate și are o suprafață de 139,00 ha.

 

Lacul Tălăbasca este un lac de luncă aflat în Câmpia Siretului Inferior. În partea de nord-vest este debușeul văii intermitente a Călmățuiului. Genetic, este un lac de luncă cu apă dulce, alimentat natural din pârâul Călmățui.

 

Geomorfologia este caracteristică lacurilor din zonele cu umiditate deficitară. Geologia se caracterizează prin depozite aluvionare predominând nisipurile și loessurile – depozite holocene (cuaternar). Solurile specifice sunt cele aluviale gleizate, iar în ceea ce privește clima, zona se caracterizează prin precipitații medii anuale de 400mm, de o temperatură medie anuală de 10°C iar vântul dominant este Crivățul care bate cu o viteză de 16m/s.

 

Flora este caracteristică zonelor umede și este reprezentată prin stuf (Phragmites comunis), papură (Thypha angustifolia), rogoz (Scirpus lacustris) și altele. Aceste specii conferă adăpost pentru speciile de păsări de baltă sedentare cât și pentru celelalte specii de faună de baltă.

 

Speciile de ornitofaună care cuibăresc în stufărișul balții sunt: egreta mică (Egretta garzetta), rața mică (Anas greeca), nagâțul (Vanellus vanellus), găinușa de baltă (Gallinula chloporus) și altele.

 

Ihtiofauna este reprezentată de specii specifice lacurilor cu apă dulce: crap (Cyprinus carpio), caras auriu (Cerassus auratus gibelio), șalău (Stizosostedion lucioperea), știuca (Esox lucius), biban (Perca fluviatilis), roșioara (Scardinius Irythrophthalmus).

 

Rezervația Naturală Dunele de Nisip de la Hanul Conachi

 

A fost declarată prin Legea nr. 5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a III-a – zone protejate și are o suprafață de 199,30 ha.

 

Rezervația Naturală Padurea Merișor – Cotul Zătuanului

 

A fost declarată prin Hotărârea Guvernului României nr. 1143/2007 privind instituirea de noi arii naturale protejate și are o suprafață de 469,00 ha.

 

 

În urma identificării mai multor probleme, printre care si cele referitoare la starea de conservare nefavorabilă-inadecvată a habitatelor 92A0 Zăvoaie cu Salix alba și Populus alba și 91F0 Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris), din cadrul acestor arii naturale protejate, s-a născut necesitatea reconstrucției ecologice. Reconstrucția ecologică este procesul prin care se reface un ecosistem degradat, deteriorat sau distrus.

Habitatul 92A0 Zăvoaie cu Salix alba şi Populus alba se întâlnește la o altitudine cuprinsă între 0 – 200 m. Se caracterizează prin temperaturi de 11,5 – 10 °C și precipitații cuprinse între 400 și 600 mm. Relieful este reprezentat de grinduri de mal din luncile mari, cu roci din aluviuni nisipoase și stratificate și cu soluri de tip aluviosol, nisipoase, profunde, mezo-bazice, umede, mezotrofice-eutrofice. Speciile de plop de talie mare domină de obicei coronamentul prin înălțimea lor; aceștia pot fi absenți sau rari în anumite grupări vegetale, care sunt atunci dominate de specii caracteristice habitatului.

Habitatul 91F0 Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris) se întâlnește la o altitudine cuprinsă între 5 – 100 de metri. Se caracterizează prin temperaturi de 11,5 – 10 °C și precipitații cuprinse între 400 și 500 mm. Relieful este reprezentat de terase, rar inundabile, din luncă, cu roci din aluviuni luto-argiloase și cu soluri de tip eutri-cambosol, aluviosol, profunde, gleizate în profunzime, luto-argiloase, slab acid-neutre, eubazice, hidric echilibrate, cu posibile deficite în timpul verii, eutrofice. Pădurile din specii cu lemn de esență tare situate în albia majoră a râurilor, expuse regulat inundațiilor în perioada creșterii nivelului apei, sau în zone joase, expuse inundațiilor provocate de înălțarea apei freatice. Aceste păduri se dezvoltă pe depozite aluviale recente.

Specificul stațiunilor forestiere și cel al tipurilor de pădure a fost puternic afectat, ca urmare a intervențiilor antropice și a modificărilor hidrologice și ecologice ce s-au produs, reflectate în special prin scăderea nivelului apei freatice (de regulă sub nivelul accesibilității pentru vegetație) și prin ieșirea de sub regimul liber de inundație cât și a secetei prelungite. Toate acestea sunt considerate cauzele acestui dezechilibru în zona de luncă a râului Siret.

Terenul a devenit neumezit freatic din cauza diferenței mari dintre cota acestuia și cota la care se află acum apele râului Siret, în general cu -5…-6 metri, cu capacitate foarte scăzută de înmagazinare a apei din precipitații, cu troficitate scăzută la foarte scăzută, localizate în zona de silvostepă, devenind inapte practic pentru vegetație arborescentă, putând fi încadrate ca terenuri degradate.

Necorespunzătoare a fost și compoziția vegetației (arborete constituite din diferite clone de plop euramerican, salcâm ș.a.), reflectată în vitalitatea și productivitatea acesteia. Alți factori dereglatori: regularizarea râurilor pentru limitarea inundațiilor, extragerea nisipului și a pietrei din lunci, înlocuirea arboretelor naturale, barajele hidroenergetice, poluarea cu resturi menajere si materiale de construcții.

Astfel, au apărut efectele manifestării acestor factori dereglatori: înălțarea patului albiei minore, scăderea nivelului apei freatice, scăderea debitului râurilor, reducerea diversității ecologice a arboretelor din lunci, uscarea pădurilor de plop și salcie/ dificultăți de regenerare, reducerea numărului și a duratei perioadelor de inundații.

Suprafață de terenuri propuse pentru împădurire în cadrul prezentului proiect este cuprinsă în fondul forestier proprietate publică a statului aflat în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA, prin Direcția Silvică Vrancea – Ocolul Silvic Focșani.